Ziua a debutat cu multe emotii... Toata lumea era stresata, nu stiam ce trebuie sa facem, daca ne-am pregatit cu toate cele necesare, mergeam dintr-o parte in alta fara a sti exact unde vrem sa ajungem...eram stresati. Am pornit spre banca unde s-a tinut simularea cu o intarziere, pe drum ne-am mai si ratacit putin, dar in final am ajuns si in sala de sedinte. Acolo atmosfera s-a destins, iar emotiile au disparut ca prin minune. Noi am fost singurul grup dintr-o alta tara, restul erau francezi :). La citirea discursurilor, dintre noi, Marian a spart gheata. El a citit primul discursul si a facut-o foarte bine. A urmat Diana, care a fost nemaipomenita. Ea i-a pus pe toti pe ganduri cu hotararea si increderea pe care a avut-o. A fost felicitata de toata lumea, iar calitatile ei i-au fost apreciate :). Dupa ea, am urmat si eu... Consider ca prezentarea discursului meu a fost ok. am facut cateva balbe, dar toata lumea le face la un moment dat ;)). M-am bucurat ca am avut o asemenea ocazie, din urma careia nu am avut decat de invatat.
Discursurile au fost urmate de negocieri... Aici au fost momente in care imi doream mai multa implicare a grupei mele, a Mauritaniei, in special din partea lui Julien, care mi-a zis ca se va ocupa de tot. Saracutul de el a fost obosit si abia astepta sa se intoarca acasa. A stat pe scaun si povestea cu baietii. Eu a trebuit sa negociez. Nu am inteles in totalitate despre ce era vorba, drept urmare m-am stresat, chiar m-am enervat cand i-am cerut ajutorul, iar el zicea ca nu stie, ca e obosit... Cumva au trecut si astea, am facut ce am putut si m-am implicat cum am considerat eu. Am avut ocazia sa intru in contact cu alti oameni, sa ii cunosc... mi-am dovedit cate lucruri stiu si cate mai am de invatat.
Dupa negocieri a urmat prezentarea castigatorilor. Inainte de a se da vreun nume, toti vorbeau in sala de discursul Afghanistanului si spuneau ca ei merita sa castige, de fapt ele ;). Fara nicio surprindere, asa a si fost. Afghanistanul a castigat, ele au luat locul I: Diana Ola, Cristina Ciomos, Jessica Coto si Laura Bruneaux. Membrii juriului, organizatorii ne-au felicitat pe toti (am si meritat ;) ), au fost uimiti de fluiditatea cu care vorbeam limba franceza si...spera sa ne mai intalneasca (cel putin asa ne-au zis ;)) ). Simularea a decurs foarte bine, toata lumea fiind multumita, fericita... Noi am fost deasupra francezilor de data aceasta :)
In timp ce mergeam la autocar, deoarece trebuia sa ne grabim, eu am inceput sa alerg si...nefiind atenta, era sa o patesc. I-am speriat putin pe ceilalti, dar important e ca nu s-a intamplat nimic. Am trecut cu zambetul pe buze peste tot :)
Ajunsi la internat, dupa ce ne-am luat ramas-bun de la colegii nostri francezi (ei au trebuit sa paraseasca internatul si sa mearga acasa fiind sfarsit de saptamana), am avut timp liber si am hotorat, cu fetele, sa mergem sa facem poze, sa cunoastem mai bine imprejurimile... Timpul a fost foarte placut, iar noua nu ne-a lipsit energia.
Seara a fost una muzicala, in care Marian ne-a incantat cu cantecele lui, am mancat specialitatea toulousiana: le Cassoulet, iar profesorii liceului Flamarens, care au fost invitati, au gustat din zacusca si dulceata noastra romaneasca, laudand in mod special zacusca :). Am cantat impreuna diferite cantece traditionale de-ale noastre, i-am invatat brasoveanca, am vazut o invartita....toata lumea s-a simtit bine. Drept multumire pentru tot ce au facut pentru noi, le-am daruit mici suveniruri romanesti, de care au fost incantati...
 |
| diana ola | |
 |
| marian suciu |
Pentru a ne relaxa, am facut Canoe Kayak, majoritatea pentru prima data. Eu am spart gheata, deoacere din Romania nu s-au inghesuit prea multi pentru a merge in prima tura si am zis ca merg eu...nu avea sa mi se intample nimic, deoarece aveam veste ;). Traseul mi s-a parut lung, iar vaslele-greu de controlat, de manevrat. Totusi, pentru prima data consider ca a fost destul de bine. si acum aud cum mi se spunea: >>Droite, gauche! Droite, gauche! Droite, gauche!<<
Dupa ce am luat pranzul am mers sa vizitam cetatea Carcassonne, o cetate medievala. A fost impresionanta...nu am reusit sa o vedem in intregime, fiind foarte mare, iar timpul destul de scurt. Oricum am vazut lucruri unice, poate, in viata, peisaje de neuitat, si oameni deschisi... toti erau amabili, draguti cu noi, ne ajutau sa intelegem si sa gasim ceea ce cautam :).
Marti, 12 aprilie, a fost o zi obositoare, incontinuu pe drum, dar nimic in viata nu se obtine fara un efort cat de mic. Dimineata-la ora 2 am pornit din Tirgu-Mures spre Cluj, la aeroport. Acolo mi s-a aratat inca o data ca puterea gandului conteaza enorm, iar daca noi ne dorim un lucru cu tarie, trecem peste orice lege, peste orice frontiera. Stiu ca cineva de acolo de sus a avut grija de mine si nu m-a lasat cand aveam nevoie, mi-a dat putere si speranta, reusind astfel sa urc in avion. Emotiile au trecut in momentul in care am decolat. a fost o senzatie placuta, m-am simtit bine stiind ca pentru 6 zile voi fi departe de casa, intr-un mediu nou, cu persoane noi in jur... Dupa aproximativ o ora jum. am ajuns in aeroportul din Munchen, unde aveam o escala de vreo 10 ore. Astfel am iesit si am vizitat centrul Munichul. Vremea nu a fost foarte frumoasa; am avut parte de ploaie, de grindina, dar si de soare. Cu totii am fost uimiti de aglomeratia de pe strazi...masini, biciclete, scotere, motoare, oameni... nu imi pot imagina cum s-ar comporta soferii romani acolo, in centrul orasului :)). Cred ca ar fi plin de injuraturi si claxoane. E evident modul de viata de acolo, conceptia si atitudinea lor.
