Am fost innebunita dupa biciclete in ultimul timp. Voiam sa merg, sa ma plimb, dar nu porneam la drum. Cand vedeam o bicicleta, mereu intorceam capul dupa ea. In ciuda dorintei profunde, gaseam tot felul de motive pentru care sa nu merg: lipsa unei biciclete bune :D, vremea friguroasa, lipsa unei persoane care sa ma insoteasca etc. Dar azi mi-am zis ca daca o tin tot asa nu o sa mai merg. Mi se spune tot mai des ca nu trebuie sa ii lasam pe ceilalti sa decida, sau sa faca un lucru in locul nostru... Stiu ca au dreptate, de aceea mi-am zis ca nu mai las sa treaca timpul si... am iesit cu bicicleta pe care i-am imprumutat-o fratelui meu. Eram singura, cu castile in urechi-ascultam muzica si cantam :). Ma simteam atat de fericita... In ciuda dezastrului de pe strada, eu ma simteam implinita. Am observat cum natura incepe sa prinda viata, se simte un miros de primavara, pasarile canta neincetat incalzindu-ne sufletul, gheata dispare incetul cu incet de pe rau, scurgandu-se astfel urmele iernii... Aceste lucruri, carora unii nu le dau nicio importanta, pe mine ma invadeaza cu fericire, cu energie...
"TOATA INTELEPCIUNEA STA IN ASCULTAREA PROPRIULUI SUFLET" (Paulo Coelho)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu